1educat.ro - Primul site dedicat ofertei de formare si training  

 portalul ofertei de cursuri

  Asistent  
  1educat  resurse  Revista de Pedagogie  Educația adulților din mediul rural   
Oferta de cursuri, detaliată pe domenii
Planificarea carierei
Editor
Stiri, evolutii, legislatie, dictionar de termeni
Resurse utile pentru furnizorii de educatie
Asistent online
 

 

Articole din Revista de Pedagogie

Revista de Pedagogie este publicatie a Institutului de Stiinte ale Educatiei.
Publicarea acestor materiale în format electronic si distribuirea lor gratuit în sectiunea Resurse se realizeaza de catre 1educat.ro în colaborare cu Institutul de Stiinte ale Educatiei.

Revista electronica
Linkuri utile
eLearning
Aparitii editoriale
Stiri si evolutii

 

Educatia permanenta

 
 

Educatia adultilor din mediul rural

Dr. Alexandru DARIE

Institutul de Stiinte ale Educatiei

Asadar...

Traim o epoca de profunde prefaceri sociale. Dorite. Asteptate. Cerute de chiar progresul social în ansamblul sau. O epoca în care stadiul tânar al generatiilor are tendinta sa se prelungeasca mult peste limitele firesti ale biologicului, în care este, din ce în ce mai mult, prezenta varianta anticiparilor pozitive. O epoca în care, chiar daca deruta - adevarata sau numai închipuita - îsi face loc în comportamentul individual, macinând energii si secatuind potente creatoare, avem totusi taria sa privim în configuratia propriei subiectivitati si sa desprindem, de sub cenusa îndoielii si neîncrederii, germenii unor valori cândva dragi noua, dar insuficient exprimate, ai unor afinitati infecunde, ai unor disponibilitati pasivizate de nonactivism, de încremenire. Si ne apropiem de finele unui secol trepidant.

Receptarea socialului, cu firesti lumini si nedorite umbre, este inevitabil legata de admiterea acceptarii, dar si a descoperirii unor noi câmpuri de aspiratii.

Socialul acceptat. De ce nu? Dar nu ca o fatalitate, ci ca un sens în care trairea în fapt a libertatii creeaza irezistibila nazuinta a prosperarii demnitatii umane; în care firestile etape intermediare nu produc angoase demobilizatoare; în care aparentele "crize de timp" trebuie constientizate drept momente firesti ale unei istorii ce se va scrie sub ochii nostri si îsi are legile ei imanente.

Socialul acceptat. De ce nu? Dar nu numai ca experienta singulara, unica, extrasa dintr-un timp al tuturor. Fiecare generatie îmbina în modalitati proprii si în proportii mereu diferite, experienta generatiilor anterioare, receptionata prin educatie, cu trairea nemijlocita a propriei experiente, cu sensibilitatile caracteristice, generate de cadrul situational atât de divers.

Socialul acceptat. De ce nu? Dar nu din ipostaza spectatorului. Prin însesi dimensiunile personalitatii individuale, dinamice si deci nelinistite, sa-ti admiti natura angajanta si angajata într-un proces în care deprinderea sensului pozitiv si înnoitor permite activizarea gândirii proprii si fixarea unei pozitii critice ce lasa loc dialogului.

Socialul acceptat. De ce nu? Câta vreme în stabilirea cadrului de referinta este implicata mai ales problema etica a idealului moral al generatiilor, element direct component câmpului general antropologic al dezvoltarii umanului. Câta vreme orice societate se priveste pe sine prin cei ce o compun, câta vreme luciditatea marginalizeaza autoamagirea si câta vreme rigoarea constructiva se cladeste pe valoarea exigentelor care, evitând erorile, genereaza pasiuni.

Descifrarea mecanismelor dinamice, dar uneori contradictorii, care lucreaza - în sine - lent, dar superior persistent, la formarea idealurilor morale, este o misiune care se cere admisa. De catre subiectii însisi. În primul rând. Va fi aceasta baza procesului asumarii experientei individuale, dar si punctul de pornire a dialogului. Deci, a perspectivei.

Climatul existential implanteaza deschideri în modul de viata, dar, totodata, cultiva predispozitii-porniri ce vor fixa individul la antipodul indiferentei si al linistii nefiresti, alimentându-i zonele de interes, sporindu-i întrebarile si nedumeririle, amplificându-i curiozitatea si accesele de creativitate, îndemnându-l spre rigoare, responsabilitate, ordine si echilibru dorit în lume si în spatiul utilului. Dar spatiul utilului este elementul direct component al adevaratei descoperiri a lumii din jur; demersurile individuale spre util sunt valoroase, poate mai valoroase decât descoperirea utilului ca atare.

Dacă stăm să ne gândim...

Educatia permanentă conduce individul la intensificarea relatiilor sale cu altii si cu societatea în ansamblul ei, structurile-i desfăsurându-se în numele sprijinirii eforturilor individuale spre socializare; acest proces educativ multiplu trebuie mereu modificat, regândit, restructurat.

Educatia permanenta înseamna înzestrarea omului cu elemente ale unui complex de metode care sa-i permita sa-si autodezvolte orizontul cultural si intelectual.

Într-o încercare de definitie, educatia permanenta este forma de organizare si de valorificare a posibilitatilor sociale oferite oamenilor pentru a-si îmbunatati experienta de viata; definitia are, de fapt, doua idei fundamentale: implica activitatile organizate independent, de raspândire a culturii, activitati ce solicita lectura, vizionare de spectacole teatrale, concerte, emisiuni radio si tv, precum si întâlnirile cotidiene pe care le avem la locul de munca sau acasa, pe de o parte, iar pe de alta, pune accent pe liberul angajament si libera alegere individuala si pe sansele fiecaruia de a-si îmbogati personalitatea.

Educatia permanenta trebuie sa apara drept un element cetatenesc inseparabil, care este universal si dureaza toata viata activa a individului si are misiunea de a completa lacunele evidente, dar posibil de justificat, din sistemele formale de învatamânt.

Benefica poate fi pozitia dupa care asimilarea de catre adulti a unui cuantum de cunostinte, admise mai mult ca o deschidere, ca un început de drum, decât ca un final al unui sistem bine definit si superior ca eficienta sociala; cunostintele dobândite sunt astfel potentialitati ale unui drum care poate începe oricând, poate evolua personal si se poate oricând închide... Ele sunt drumul în sine. Dar pentru realizarea lui este urgenta nevoie de impactul spiritual cu fenomenele conjuncturale în care exista individul, e nevoie de deschiderea catre social, deschidere pe care nu o poate da deplin nici un sistem scolar, oricât de democratic ar fi.

Analiza conceptului ne obliga sa retinem ca educatia permanenta trebuie sa devina forma de influentare pozitiva, prin care urmarim sa oferim individului sansa spre a fi polivalent, dar nu un vesnic macinat de nestatornicie, un om înzestrat cu premisele socio-mobilitatii moderne, dar nu un permanent si infertil cautator, un om cu disponibilitati superioare, dar nu un perpetuu neangajat, un om care sa admita ca toate schimbarile sociale trebuie sa înceapa, în primul rând, cu el.

Pe scurt, deci:

Educatie permanenta înseamna informare - echivalenta cu a (se) întelege; instruire - echivalenta cu a (se) conduce; educare - echivalenta cu a (se) construi si formare - echivalenta cu a (se) face.

Si totusi...

Teoreticienii vorbesc si scriu despre educatia permanenta de pe pozitia inexorabilului "trebuie", socotit infailibil prin minutia argumentatiei si admis drept infatigabil, prin vigoarea cu care poate fi in stare sa se faca perceput de cei multi.

Numai ca nobilul "trebuie" porneste numai de la un pol al relatiei si neglijeaza (din eroare sau cu buna stiinta?) celalalt pol: beneficiarii, pe cei multi, adica.

Paradoxal, sau nu, un adevar este prezent: ne surprindem gândind si actionând în numele lui "trebuie"(..."sa-i educam pe adulti";..."sa le facem cunoscute cuceririle stiintei si tehnicii...";..."sa-i ajutam sa traiasca în pas cu vremea moderna, sa înteleaga resorturile, ascunse sau evidente, ale lumii de azi.."...etc.etc).

Dar, de ce "trebuie"?

Acest "trebuie" nu suna oare ca un demodat imperativ, într-o vreme în care oamenii, închinându-se democratiei, doresc cu adevarat sa fie liberi? Poate ca oamenii doresc sa nu li se mai impuna nimic... Poate s-au saturat de tirania unui "trebuie" generos în intentii, dar limitativ pe orice meridian, în gama actiunilor ce se desfasoara sub numele lui.

Si, în fond, cine hotaraste ca "trebuie"...

Noi, cei cu functii administrative, proeminente sau nu, în viata sociala.

Noi, posesorii de diplome universitare.

Noi, cei ce scriem prin reviste si ziare.

Noi, cei care...

Dar, ceilalti? Beneficiarii, adica. Doresc ei sa învete, sa se informeze permanent, urmând îndemnurile ori indicatiile noastre? Vor ei, cu adevarat, sa stie cum a aparut viata pe pamânt, cum se face trecerea dintre viata si moarte, cum "se face" alegerea unei profesii, cum a realizat Felini filmul "La strada"...?

Înainte de orice raspuns ne permitem o parafraza care constata ca omul epocii moderne este supus - în momentul de fata - unui adevarat soc educational. Acestui soc, omul este capabil - prin efort propriu - sa-i gaseasca sensurile si semnificatiile pentru a putea reactiona pozitiv la demersurile ce se fac în domeniu. În caz contrar, el se va întreba care ne sunt argumentele ce ne justifica "imixtiunea" în conditia de adult al epocii moderne si va socoti ignobil efortul nostru. Iar daca nu va gasi raspuns convenabil, va considera ca epoca imperativului "trebuie" nu a disparut. Si respingerea va fi - din pacate - categorica.

Care ar fi solutia? Sa trecem ponderea lui "trebuie" asupra celuilalt pol al relatiei si anume, în mâinile beneficiarilor, a adultilor care vor sa se informeze, sa învete, sa fie în pas cu evolutia lumii de azi.

Unii, se pare, ca au înteles mai devreme si mai exact ce e de facut; în Suedia, Danemarca, Germania, Anglia s.a. fiinteaza cursuri de limbi straine, cursuri pentru persoanele cu handicap fizic sau pentru petrecerea placuta si utila a timpului liber. În alte tari - Finlanda, Norvegia s.a - structura cursurilor este axata pe perfectionarea pregatirii profesionale a adultilor, dupa cum formarea cadrelor medii - didactice, de comert sau sanitare - constituie obiectivele fixate de institutiile pentru educarea adultilor în Japonia, Kenya, Senegal s.a. În Brazilia, Columbia s.a. obiectivul principal este diminuarea numarului persoanelor care nu stiu sa scrie si sa citeasca, în timp ce Polonia, Irlanda si Rusia (dar nu numai ele) îsi propun, de pilda, perfectionarea pregatirii lucratorilor din agricultura si, implicit, o mai mare eficienta economica pentru munca agricola.

De regula, aceste obiective de baza sunt stabilite de beneficiarii însisi. Se poate spune ca si ei au înteles evolutia societatii si au conchis ca: trebuie sa-si perfectioneze pregatirea profesionala, ca trebuie sa stie sa citeasca si sa scrie, ca trebuie sa se recalifice, sa-si însuseasca o noua profesiune, sa foloseasca din plin "sansa a doua" de educare-formare dupa ratarea, din varii cauze, a primei sanse. Mai ales ca statul, prin institutii si specialisti diversi, asigura în proportie de 60-70% bugetul necesar. Nu este neglijata nici participarea institutiilor si întreprinderilor economice private (exista o lege a sponsorizarii), dupa cum nu este evitata participarea cu o cota parte a fiecarui cursant dornic sa învete.

O cale si pentru noi

Mai întâi o întrebare: pot fi cele enuntate mai sus, solutii si pentru educarea adultilor din România? Evident ca da, cu conditia sa fim convinsi ca momentele tranzitiei spre economia de piata si edificarea statului de drept sunt evident, tensionate. Ca peste tot în lume. Restructurarea activitatii economice, fixarea ei pe coordonatele rentabilitatii, aduc dupa sine, fie aparitia unor noi profesiuni (manager, comis-voiajor etc), fie va impune o rapida perfectionare a pregatirii profesionale pentru adultii angrenati deja în activitati economice rentabile. Dar problemele cele mai importante sunt generate de cei care, disponibilizati din industria în care nu sunt de neînlocuit si în care au ajuns luati de valul "revolutionar" al epocii trecute, nu mai vad calea reîntoarcerii firesti în satele din care au plecat doar de câtiva ani. Pentru acestia, si nu numai pentru ei, în lume sunt organizate, sub patronajul statului, institutii specializate. Socotite Scoli rurale (uneori, numite Superioare), Seminarii (exemplul celui scandinav este edificator), Programe pentru locuitorii satelor (în America de Sud) sau chiar Universitati rurale (în Germania, Anglia, Israel etc.), institutiile respective îsi propun sa învete adultii tineri, din comunitatile rurale, ce înseamna agricultura moderna, cum pot fi conduse eficient afacerile agricole, cum pot fi depanate aparatele electro-casnice, cum pot fi îmbunatatite soiurile de plante etc.

Suntem de parere ca astfel de institutii pot fi organizate si în satele românesti. Mai ales ca, în domeniul educarii adultilor, istoria învatamântului românesc din perioada interbelica retine o serie de realizari de prestigiu: Scoala superioara taraneasca de la Târgul Fierbinti, Universitatea taraneasca de la Ungureni-Botosani, precum si Universitatea serala pentru muncitori si tarani de la Poiana Câmpina s.a.

Evident, însa, astfel de institutii nu mai pot urma modul de organizare imaginat cândva de pedagogii si sociologii din perioada interbelica, dupa cum nu pot fi copii ale unor institutii similare de peste hotare. Ele trebuie sa fie institutii românesti, sa fie adecvate specificului nostru, sa reflecte starea de spirit a poporului nostru, sa se înscrie în limitele impuse de cerintele stringente ale locuitorilor din satele noastre.

De la vorbe la fapte

Dupa testarea conditiilor concrete oferite de comunitatile rurale din tara noastra, pentru constituirea unei astfel de institutii de educare a adultilor, avem în vedere urmatoarele adevaruri:

  • o astfel de institutie, nu va trebui sa se ocupe în exclusivitate de pregatirea agricola a locuitorilor din comunitatile rurale; pregatirea acestora se impune a fi înscrisa pe coordonatele firesti ale evolutiei vietii sociale în ansamblul ei;
  • locuitorii satelor nu credem ca mai doresc sa fie doar tarani, în sensul clasic al cuvântului; ei au devenit locuitori ai unor comunitati în care semnele civilizatiei sunt în mod firesc prezente; dotarile lor casnice (mobila noua, frigidere, televizoare, video-uri, autoturisme etc) depasesc, în multe privinte, dotarile locuitorilor din orase;
  • socotim deci ca trebuie sa le oferim posibilitati de a trai civilizat, fara sa-i privam de cuceririle firesti ale sfârsitului de mileniu;
  • institutia propusa - Universitate sau Scoala rurala deschisa - va trebui sa se adreseze, în primul rând, locuitorilor tineri (între 18 si 30 ani sau 35 ani), care din diferite cauze nu si-au putut gasi locul firesc în viata economica a oraselor; caci are vreun rost sa astepti pe la portile institutiilor economice din orase, sperând sa obtii o munca (aproape) necalificata, când ai în satul în care te-ai nascut si în care ai devenit proprietarul a câteva hectare de pamânt si al unei case cu aproape tot confortul? Autoturismul pe care ti-l poti cumpara dupa câtiva ani de munca (facând si agricultura, dar si apicultura sau sericicultura) te poate duce foarte repede catre cel mai mare oras;
  • institutia noastra nu-si propune sa "construiasca" tarani; ea doreste sa contribuie la formarea unui locuitor al satelor, a unui om capabil sa se bucure din plin de binefacerile civilizatiei, a unui om care sa porneasca catre civilizatie de pe pozitia unui individ avizat (în legislatia agricola, în contabilitate, în domeniile tehnicii), dar care sa stie si ce înseamna un spectacol bun la un teatru bucurestean, ce înseamna o expozitie de pictura etc.;
  • institutia noastra doreste sa formeze un nou locuitor al satului într-o tara ce se va înscrie pe coordonatele civilizatiei moderne, conservându-si însa specificul inconfundabil.

Investigatiile de teren, realizate într-un numar de localitati rurale, ne permit concluzia ca activitatea unei astfel de institutii românesti de educare a adultilor din mediul rural, poate fi desfasurata pe urmatoarele module:

Modulul A

Cunostinte profesional agrare: Cunostinte de agricultura moderna; Legumicultura; Pomicultura; Viticultura; Cresterea animalelor; Apicultura; Cunoasterea legilor; Legislatie agrara; Contabilitate; Comert; Cooperatie.

Modulul B

Cunostinte profesional tehnice: Depanarea aparatelor electro-casnice; Constructii gospodaresti casnice; Meserii traditionale.

Modulul C

Cunostinte de cultura generala: Istorie; Geografie; Ecologie; Limba româna; Cunostinte despre religie; Folclor; Educatie civica; Educatie sanitara.

Activitatiile didactice din cadrul modulelor vor fi organizate de specialisti din domeniu: ingineri, zootehnisti, medici veterinari si umani, profesori, preoti, învatatori etc. Pentru organizarea activitatii Universitatii/Scolii rurale deschise, propunem urmatoarele:

  1. Cursurile sa cuprinda o perioada compacta - în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie.
    În aceasta perioada vor fi organizate cursuri în patru zile din saptamâna (de luni,pâna joi); alternanta cursurilor teoretice cu activitatea practica va fi stabilita de fiecare responsabil de program (profesor, inginer, medic, tehnician etc).
    Aceasta perioada va fi urmata de a doua (lunile februarie, martie, aprilie, mai) ce va cuprinde cursuri în doua zile din saptamâna. Va fi perioada în care vor fi organizate cursurile practice (adecvate sezonului): lucrari agricole, plantari, altoiri, îndiguiri, desecari sau conducere auto; tot acum pot avea loc demonstratii pentru constructii gospodaresti - casnice (cu folosirea unor materiale de constructie prezente în zona etc).
  2. La sfârsitul lunii mai, cursurile Universitatii/Scolii rurale se vor închide printr-o festivitate, în cadrul careia cursantilor li se vor înmâna diplome si premii (în obiecte sau în bani).

Concluzii.

Învatamântul pentru adultii din mediul rural este o realitate. În alte tari educarea adultilor este organizata de stat. În Belgia, exista o "Lege pentru înfiintarea Universitatilor rurale"; în Anglia este o "Carta regala"; în Danemarca, un "Decret al Ministerului Învatamântului"; în Norvegia, o "Lege pentru educarea adultilor"; în Irlanda, o "Lege a agriculturii", cu un capitol cuprinzator privind învatamântul adultilor din mediul rural; în Polonia, un "Decret al Ministerului Învatamântului si al Ministerului Agriculturii"; în Japonia, o "Lege Imperiala"; în Israel, o "Decizie a Ministerului Învatamântului"; în Brazilia, un "Decret al Biroului Federal pentru Educatie" etc.

Avem convingerea ca în anii ce vor veni, Parlamentul României va propune si aproba si la noi o "Lege pentru educarea adultilor"; elaborarea si punerea în practica a acestei Legi impune colaborarea ministerelor si organizatiilor sociale interesate. Dar aceasta este o problema de viitor.

 

  Alte articole de la Institutul de Stiinte ale Educatiei

cursuri:
1educat.ro - portal de cursuri
    elearning.romania    Anunturi    eLearning    Stiri    
    1educat    Cursuri    Cariera    Mediul educational    Editor    Resurse    Asistent online    
 
  © AEC România, 2001-2006
www.1educat.ro

Gazduire: HostX (oferte de hosting)