1educat.ro - Primul site dedicat ofertei de formare si training  

 portalul ofertei de cursuri

  Asistent  
  1educat  resurse  Revista de Pedagogie  Educația permanenta - Reprezentarea sociala   
Oferta de cursuri, detaliată pe domenii
Planificarea carierei
Editor
Stiri, evolutii, legislatie, dictionar de termeni
Resurse utile pentru furnizorii de educatie
Asistent online
 

 

Articole din Revista de Pedagogie

Revista de Pedagogie este publicatie a Institutului de Stiinte ale Educatiei.
Publicarea acestor materiale în format electronic si distribuirea lor gratuit în sectiunea Resurse se realizeaza de catre 1educat.ro în colaborare cu Institutul de Stiinte ale Educatiei.

Revista electronica
Linkuri utile
eLearning
Aparitii editoriale
Stiri si evolutii

 

Educatia permanenta

 
 

"Educatia pentru toti" si reprezentarea ei sociala

Prof. univ. dr. Adrian NECULAU

Universitatea "Al. I. Cuza" - Iasi

Strategiile educative, dezvoltând mecanisme de influentare, care pun în evidenta dimensiunile si semnificatiile sociale ale mediului cultural-educativ, ne apar ca niste procese interactive, marcate social de indicatori ca: ideologia si sistemele de valori de referinta, obiective si norme, modele de comportament asteptate, organizarea si functionarea institutiilor educative. În contact cu aceste realitati sociale, indivizii învata roluri, îsi formeaza reprezentari despre mediul lor, dobândesc stiluri actionale în interiorul sistemului (Gilly, Michel, 1984, p.474).

Constructia discursului formativ pare sa depinda hotarâtor de contextul social.

O importanta tentativa de a formaliza rolul educatiei în reproducerea relatiilor sociale, în legitimarea structurii si culturii si a principiilor transmiterii achizitiilor, a practicilor comunicarii si a modului în care se organizeaza relatiile de putere în câmpul educativ o datoram lui Bourdieau si Passeron (La reproduction, 1970). Se disting, în termeni foarte generali, doua forme de "transmisie": forma "magistrala," identificabila prin limbajul emitatorului, si cea "populara", apelând la limbajul "claselor populare". Uneori între aceste doua limbaje diferenta e foarte mare, alteori cei doi poli se apropie, asperitatile se niveleaza, urmarindu-se - dintr-o perspectiva integrationista, omogenizatoare - democratizarea modului de educatie: cresterea puterii cognitive a claselor defavorizate ("educatia pentru toti"), dar si coborârea (simplificarea) nivelului în educatia elitelor, în stabilirea standardelor de calitate. Desigur, teoria reproductiei culturale a relatiilor de clasa, argumentând ruptura dintre cei favorizati si cei defavorizati, legitimând diferentele, amplificându-le chiar, demistifica "puterea" educatiei. Teoria lui Bourdieau asupra modalitatii de dobândire a "capitalului cultural" (numai de catre cei ce au la dispozitie facilitati, conditii) a fost cu succes însusita de pedagogia marxista. Simplificând, teoria aceasta acrediteaza ideea ca modul de educatie transmite o relatie de putere, ca sistemul educativ reproduce inegalitatile, relatiile de clasa, constituindu-se într-un releu al modelului dominant, venit din exterior. Totul s-ar desfasura ca si cum procesul educativ ar fi neutru, dar numeroase fire invizibile îl fac - de fapt - dependent de ideologia dominanta. Ca si practicile formative, sistemul educativ este dependent si - pâna la urma - uniformizat.

Interesant este ca toate analizele din aceasta perspectiva nu invoca "puterea" statului în procesul de reproducere, ci doar a claselor, ignorând variatiile din interiorul grupurilor concrete si comportamentele individuale. Desigur, structurile pot fi mai bine recunoscute si descrise, se poate mai usor reconstitui geneza lor. Teoria opereaza, fara îndoiala, crede Basil Bernstein, cu un nivel de abstractie mult prea ridicat, tratând doar functiile generale si nediferentiate ale discursului pedagogic. Ignorând faptul ca exista si un "arbitru cultural" independent de logica actiunii pedagogice care legitimeaza logica pedagogica si valideaza comunicarea (Bernstein, Basil, 1992, p.20-58). Alaturi de relatia pedagogica, exista relatii între sexe, religii, tipuri de capital cultural, mentalitati, reprezentari sociale. Practicile educative difera adesea în functie de contextul ideologic, forma este dictata de fond. "Toate actiunile pedagogice - scrie B. Bernstein - sunt organizate de un arbitru cultural care este independent de logica actiunii pedagogice, care legitimeaza autoritatea pedagogica si care valideaza comunicarea". Teoria reproductiei culturale este esentialmente o teorie a comunicarii "ocolite", indirecte; descrie modul în care se reproduc valorile unor grupuri de interese (dominante), se percepe deformat si se devalorizeaza cultura practicata de un grup dominat. Se au în vedere doar relatiile de putere externe, explicit vehiculate de sistem, chiar patologia acestuia, nu si suportul acestor relatii, modul în care s-a ajuns aici, cu alte cuvinte "forma non-patologica sau mai putin patologica" (Bernstein, Basil, 1992, p.20-58). Sistemul este tratat ca un mecanism omogen, în care "subiectul" pedagogic este "rationalizat", controlat. "Actorii, jocul lor" au mai putina importanta.

În realitate, individul este adesea "irational", hipnotizat de "jocul" emitatorului de mesaje, de charisma acestuia, el este angrenat în relatia de transfer si de contra-transfer cu personalitatea acestuia, poate fi sensibil la proiectele sale. O pedagogie implicita, sustinuta de comportamentul sursei de mesaj (prin voce, tacere, posturi, prejudecati, etichetaj, optiuni ideologice, reprezentari sociale) se face totdeauna simtita (Petitat, André, 1990, p.484). Receptorii sunt influentati indirect. Un holism implicit, profund marcat de institutiile birocratice, de mass-media si informatii, de jocul actorilor sociali, detinatori ai cheilor cunoasterii, contribuie la integrarea individului, sub semnul unor valori centrale, a pozitiilor si ierarhiilor sociale, determinând adesea diferentieri, provocând handicapuri culturale. Iata motive care au determinat comunitatea mondiala a pedagogilor sa caute, în deceniile cinci-sase, solutii pentru democratizarea studiilor, finalitatea fiind transmiterea unor competente minime "pentru toti". Un "sat global" în care toti au acces la informatii - iata solutia! Audio-vizualul, educatiile paralele, o cultura orala sau a imaginii (care se opune celei scrise, elitiste) a invadat sistemele de formare, impunându-se ca o alternativa la scoala traditionala. Impactul a fost atât de puternic, încât scoala pare a deveni uneori un organism desuet, frenator, anchilozat. Viitorul e al "alternativelor".

La o analiza atenta însa, tot acest demers nu ne apare nici inocent, nici întâmplator. Si nici democratic!

Reprezentarea sociala a modului de educatie

Contextul socio-cultural, conditiile economice, situatiile institutionale sunt referenti care contribuie la formarea capitalului cultural al grupurilor si indivizilor. Alimentându-se din informatiile, ideile, optiunile etc. vehiculate de familie, scoala, alte institutii, individul îsi formeaza treptat un instrument de perceptie si interpretare a mediului, o modalitate de a gândi practic lumea, de a cunoaste si stapâni contextul social, de a elabora mental realitatea, transformând obiectele sociale (persoane, contexte, situatii) în categorii simbolice (valori,credinte, ideologii). Reprezentarile sociale, manifestate prin operatii mentale, prin procese generative de sistematizare a continuturilor cognitive, organizeaza realitatile concrete în imagini simbolice, constituie o forma de gândire sociala a realitatii (Moscovici,S., 1984, p.361; Doise, W., Palmonari, A., 1986, p.15), o reconstructie a experientelor persoanei, o grila de lectura a realitatii, un aspect evaluativ, o situare în lumea valorilor si o interpretare a acesteia (Neculau, Adrian, 1992, p.33-40), o idee (conceptie, schema mentala, model de abordare) si o actiune (stil de conduita, model actional, comportament cooperativ sau competitiv) reunite într-un întreg si reglând relatiile cu lumea (Farr, R.M., 1984, p.386).

Functionând ca ansambluri organizate de semnificatii sociale, procesele educative asigura mecanismele prin care socialul, "exteriorul" influenteaza grupurile si persoanele. Agentii institutionali - educatorii - asigura transmiterea discursului politic, gestioneaza însusirea acestuia, supravegheaza formarea reprezentarilor sociale la nivel functional, precum si adaptarea acestuia la nivelul realitatii sociale cu care se confrunta subiectii (Jodelet, D., 1989, p.364). Se îngrijesc de însusirea "coerenta" a ideilor autorizate, elimina elementele contradictorii ale discursului educativ, organizeaza semnificatiile, ajuta în reperarea schemelor care pun ordine în informatii. Presiunea asupra "educatilor" e dubla: din partea ideologiei dominante, dar si din partea câmpului institutional, al sistemului scolar. Sistemul educativ se confrunta însa cu o contradictie profunda: pe de o parte, un discurs ideologic egalitar (democratizarea educatiei!), nutrind sa suprime distinctiile (de clasa, zice Bourdieau); pe de alta parte, functionarea "inegalitara" exprimata de diferentele între conditiile sociale, culturale si economice ale mediului în care acestia si-au dobândit capitalul cultural. Inegalitatile sociale se reproduc în inegalitatea sanselor de a achizitiona noi cunostinte, prin defavorizarea celor provenind din "clasele populare" confruntati cu criterii unice de "reusita". Diferentele initiale, au dovedit cercetarile, cresc pe parcursul scolaritatii în loc sa scada (Duru-Bellat, Marie, 1989, p.65-76). Mai mult, "stilul educativ" al familiei (incluzând aici pozitia sociala a parintilor, structura relationala a familiei, coeziunea interna si tipurile de valori promovate, tehnicile de influentare preferate etc.) transfera adolescentilor stima de sine, competenta sociala, stil actional (Kellerhals, Jean s.a, 1989, p.313-333) - instrumente care asigura sau nu, reusita sociala (profesionala).

În acelasi timp, nu e greu de observat ca teoria reproductiei inegalitatilor de clasa prin educatie, de inspiratie marxista, prin care se disting "clasele populare" (defavorizate) de cele "burgheze" (favorizate), este operabila nu doar în societatile zise capitaliste. În tarile "socialiste" - si România n-a facut exceptie - s-a afirmat cu rapiditate o clasa privilegiata, unul dintre privilegii fiind si acela de a putea dirija accesul la studii înalte, titluri, specializari, competente a celor proveniti din acest segment social. O cercetare întreprinsa în cadrul Institutului de Sociologie al Academiei, începând cu anul scolar 1984/1985 în liceu si 1986/1987 în învatamântul superior, dovedeste ca stratificarea elevilor si studentilor pe diferite trepte si profile scolare, în functie de originea lor sociala, a determinat o profunda inegalitate a sanselor de acces în învatamânt (Cazacu, Hanorina, 1991, p.211-224). În liceu, cercetarea a cuprins 20.942 elevi în mai multe orase si tipuri de liceu si a condus la constatarea: fiii de intelectuali si functionari ocupau cu preponderenta locurile în liceele de prestigiu (matematica-fizica, arte plastice), cei de muncitori locurile în liceele industriale mai putin cotate, fiii de tarani nu aveau deloc acces la licee ce ofereau o buna pregatire teoretica. Si în interiorul fiecarui liceu exista o stratificare a elevilor pe profile: "La cele care dadeau posibilitatea pregatirii într-un domeniu fundamental sau însusirii unor cunostinte pentru profesii mai moderne sau de prestigiu, copiii de intelectuali erau preponderenti; la clasele care dadeau o pregatire pentru profesii traditionale, repetitive sau care se exercitau în conditii mai grele de munca, predominau fii de muncitori". Dar stratificarea sociala a elevilor nu se oprea aici: "La elevii cu aceeasi origine sociala, sansele de acces erau cu atât mai mari cu cât parintii lor ocupau un loc mai înalt în ierarhia birocratica sau institutionala", si-si puteau permite sa recurga la "practica compensatorie" de pregatire: meditatiile particulare. Dintre elevii studiati în cadrul acelei cercetari, 48% faceau meditatii particulare, proportia fiind de 63% în rândul celor din clasele superioare.

Accesul în învatamântul superior reflecta din nou stratificarea: 2,6% erau fii de tarani, 32,8% fii de muncitori si 64,6% fii de intelectuali, functionari, tehnicieni. În Bucuresti, ponderea fiilor din aceasta ultima categorie "era semnificativ mai mare, iar a fiilor de muncitori mai mica". În ce priveste distributia pe facultati, "s-ar parea ca aptitudinile, talentele, vocatiile tinerilor sunt dependente de originea lor sociala". Astfel, la Arhitectura proportia între fiii de intelectuali si cei de tarani e de 78,9 la 0,3, la Medicina de 68,5 la 1,2, la Automatica de 68,1 la 0,4. Concluziile studiului sunt urmatoarele: fiii de tarani si muncitori aveau sanse reduse la învatamântul superior în comparatie cu cei de intelectuali si functionari; daca patrundeau în învatamântul superior, fiii categoriilor defavorizate nu aveau acces la facultatile de prestigiu; acest lucru se datora pregatirii lor necompetitive, în liceele urmate si în familie; pregatirea lor precara se datora faptului ca au urmat licee cu profile înguste, traditionale si faptului ca anterior liceului primisera o pregatire scolara nesatisfacatoare.

Se profilau, deci, doua filiere de formare, selectie si acces: una favorizanta, iar alta defavorizanta. Diferentele initiale se amplificau pe parcursul scolaritatii, cei initial defavorizati pierdeau, cu fiecare treapta, sansa de a "urca" într-o categorie sociala privilegiata, presupunând munca de conceptie, posturi bine platite etc. "Învatamântul lung" era aceesibil doar celor care puteau sustine asemenea motivatie si un efort material pe potriva. Ceilalti, cu un capital cultural redus, adesea cu un deficit lingvistic vizibil, fara interese si posibilitati de a--si îmbogati orizontul spiritual, ramâneau (ramân înca?!) prada usoara "strategiei" de însusire a unor cunostinte schematice, sub forma de "pilule", acestea putând deveni adesea dogme imposibil de schimbat. Bineînteles, nimeni si nicaieri nu vorbea despre o ierarhizare biologica a indivizilor, despre normalitatea diferentierii, despre respectarea potentialitatii fiecarui individ, ci totul era ambalat într-un sirop al egalitatii sanselor, educatiei pentru toti, nobletei muncii, însusirii unei profesii etc.

Am început acest paragraf cu demonstratia modului în care se formeaza reprezentarile sociale: în functie de contextul social - economic, de calitatea interactiunilor si experientelor pe care le parcurge actorul social, de influentele ideologice pe care le-a primit. El va actiona apoi, la solicitarile mediului, prin prisma acestui filtru, care este reprezentarea sa despre lumea ce-l înconjoara. Fiecare va prelucra informatiile din mediu cu ajutorul "competentei" pe care a dobândit-o în mediul familial, scolar, universitar, social în care s-a format. Daca a dobândit un capital cultural elevat, el s-a obisnuit sa examineze independent, critic discursul ideologic al agentilor institutionali, sa construiasca solutii alternative, sa elaboreze un aparat evaluator personal pentru problemele cu care se confrunta. El va deveni apoi un "individ", o personalitate. Daca însa a "beneficiat" de un handicap socio-cultural, sistemul lui reprezentativ e pe potriva: solutii simpliste, preferinte pentru formele comune, difuzat prin propaganda dirijata, acceptarea necritica a surselor oficiale, incapacitatea de a decodifica mesajele complexe sau dublul mesaj. Aceasta categorie de "produse" ale scolii ramâne apoi cu imaginea construita aici (pentru întreg restul vietii), manifestata prin incapacitatea de schimbare, o atitudine conservatoare, ostila mesajelor "straine" de universul sau. Din aceasta categorie se recruteaza masa usor de manipulat, care nu este receptiva decât la un singur tip de discurs, cel însusit în timpul scolaritatii: simplu, clar, polarizant si sprijinit pe un suport lingvistic adecvat.

Dincolo de "educatia pentru toti"

Formula "educatia pentru toti" contine, în sine, un apel umanist la repararea nedreptatilor, inegalitatilor, discriminarilor pe care societatile (unele) le provoaca, marginalizând, izolând pe unii dintre membri, irosind talent si valori. Mai contine si o invitatie la reconstructia discursului educativ, propunând "formarea" ca o solutie salvatoare, alternativa la sistemele educative care practica dresajul, manipularea, autoritarismul. Formarea pune accentul pe comportamentul în situatie, pe asteptarile si motivatiile celui "de format", sperând sa dezvolte nu doar capacitatile sale intelectuale, ci si pe cele fizice, psihofizice, stilul sau actional, responsabilitatea sa etc. (Goguelin, Pierre, 1970, p.34). Educatia trebuie sa devina continua, globala, integrala, dezvoltând spiritul de initiativa, autonomia socio-profesionala (Vaideanu, George, 1988, p.140). Ea trebuie adaptata vârstelor individului, solicitând cooperarea, coparticiparea persoanei, insistând pe "largirea învatarii" si nu a eradicarii ignorantei.

Pedagogia româneasca, în consens cu aceste idealuri ale educatiei pentru toti a promovat si ea principii umaniste ca cel al "educatiei permanente a maselor de adulti" (Demetrescu, G.T., Manolache, A., Rosianu, M., 1972, p. 159,160) formulând norme pentru a trezi, fortifica, dezvolta o noua constiinta, cultivând un nou etos. Numai educatia permanenta asigura, crede un autor, o "insertie în viata", în "realitatea cotidiana", "armonizarea cât mai deplina a cerintelor fortei de munca ale societatii cu aptitudinile si dorintele oamenilor" (Jinga, Ioan, 1979). Educatia permanenta înseamna "educatia întregului popor", punând în evidenta caracteristici ca: totalitatea, integrarea, flexibilitatea, democratizarea, motivatia. Adica "o stare de spirit favorabila în masele largi populare" (Dimitriu, Emilian, 1978, p.38). Chiar un vechi "activist" cultural, colaborator apropiat al lui D. Gusti, cum a fost Octavian Neamtu, afirma ca socialismul ofera sansa unica de a utiliza cultura pentru a transforma conditia sociala a individului (în plan economic, psihofizic). Cultura, în conceptia sa, trebuie sa se prezinte ca o "actiune sociala", sa fie "orientata spre înfaptuiri necesare oamenilor", sa reprezinte "un prilej de realizare a persoanei umane, spre treapta înalta a personalitatii culturale" (Neamtu, Octavian, 1976). Idealuri nobile, programe pe masura. Intelectuali care credeau în "nobila misiune" a educatorului si-si puneau fortele în slujba acestuia, reluând - unii - idealismul militantist al celor care au înfaptuit România Mare. Erau însa aceleasi conditii?

Doi psihologi rusi au publicat în 1989, în revista "Neva" si apoi în volum, o analiza deosebit de patrunzatoare a cultului puterii în societatiile totalitariste, neuitând "fundalul": poporul pacalit, supus, umilit, dirijat. O demistificare a modului în care se înfaptuia "învatatura" (amestec de superstitii populare, locuri comune, vise utopice si cuvinte umflate care fac impresie). Nu o stiinta despre un subiect oarecare, ci o "învatatura" despre cum ar trebui sa arate demersul în final. Psihologia, genetica sunt pe rând sacrificate, "sociologia dispare strivita de socialismul stiintific sau de învatatura despre egalitatea sanselor (Gozman, V., Etkind, A.,1992, p.12). O uriasa mistificare, o încercare de a uniformiza constiintele, rupând oamenii de realitate, facându-i incapabili sa înteleaga necesitatea schimbarii, facându-i dependenti de gardienii ideologiei, cerându-li-se doar "adeziunea", nu si întelegerea. Credinta într-o lume simpla a fost implantata treptat, prin încurajarea prejudecatilor ("noi" suntem cei buni,"ei" sunt cei rai), prin renuntarea la conceptul de "complexitate cognitiva": prin încrederea în posibilitatea de a "cuceri" stiinta, indiferent de gradul de instructie. Lumea e simpla, e deja cunoscuta, nu avem decât sa ne "însusim" învatatura si vom obtine coerenta, unitatea, moralitatea. Cultul "omului simplu" (devotat, entuziast), care trebuie doar ajutat sa-si însuseasca "tainele stiintei", a animat cugetul multor generatii de intelectuali. Si nu numai în Uniunea Sovietica.

Dupa "eliberarea" tarilor din Est, s-au difuzat niste "instructiuni" privind dirijarea vietii publice în aceste tari. Descoperite si publicate, ele ne releva "atentia" care s-a acordat învatamân- tului, sistemului de educatie. Punctul 35 din aceste instructiuni suna astfel: "Din scolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee si facultati trebuie sa fie înlaturati profesorii care se bucura de popularitate. Locurile lor trebuie sa fie ocupate de oameni numiti. Sa se analizeze diferentele dintre materii, sa fie redusa cantitatea de material documentar, iar la licee sa se opreasca predarea limbilor latina si greaca veche, a filosofiei generale, a logicii si geneticii. Cu ocazia predarii istoriei nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut sa serveasca binele tarii, ci trebuie aratata miselia regilor si lupta poporului asuprit. În scolile de specialitate trebuie introdusa specialitatea îngusta".

Totul a fost deci deliberat simplificat. Elitele, pregatite în liceele noastre interbelice, trebuiau sa dispara. Trebuia ridicat un "om nou", caracterizat prin capacitatea de a întelege totul, repede, fara îndoieli, deplin devotat etc. Ca acest program n-a reusit adesea, acesta e meritul oamenilor scolii.

Toata aceasta demonstratie ne ajuta însa sa privim cu alti ochi sloganul "educatiei pentru toti", asa cum a fost el înteles si aplicat aici. Nu o democratizare a educatiei, nu o dezvoltare cognitiva superioara, ci o "învatatura" nivelatoare, uniformiza- toare, situata pe o treapta cât mai coborâta. "Educatia pentru toti" a putut însemna, adesea, educatia pentru inferiori. Elitele, reprezentate de noua putere, au înteles ca au nevoie de altceva si au cedat "maselor" dreptul de a se îmbogati din "învatatura".


B I B L I O G R A F I E
B E R N S T E I N, Basil, La construction du discours pédagogique et les modalités de sa pratique. În: Critique sociales, nr.3-4, 1992.
C A Z A C U, Honorina, Inegalitatea sanselor de acces la învatatura în România. În: Sociologia Româneasca, nr.3-4, 1991.
D E M E T R E S C U, G.T., M A N O L A C H E, A., R O S I A N U, M., Pedagogie sociala. Bucuresti, Editura Politica, 1972.
D I M I T R I U, Emilian, Educatia permanenta - educatia întregului popor. Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1978.
D O I S E, W., P A L M O N A R I, A., (sous la direction), L'étude des représentations sociales. Neuchâtel-Paris, Delachaux et Niestlé, 1986.
D U R U-B E L L A T, Marie, Les inégalités sociales a l'école. În: Psychologie scolaire, nr.68, 1989.
F A R R, R.M., Les représentations sociales. În: Serge MOSCOVICI, Psychologie sociale. Paris, P.U.F., 1984.
G I L L Y, Michel, Psychosociologie de l'éducation. În: Serge Moscovici (sous la direction), Psychologie sociale, Paris, P.U.F., 1984.
G O G U E L I N, Pierre, La formation continue des adultes. Paris, P.U.F., 1970.
G O Z M A N, V., E T K I N D, A., De la cultul puterii la puterea oamenilor. Bucuresti, Editura Anima, 1992.
J I N G A, Ion, Educatia permanenta. Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1979.
J O D E L E T, D., Les représentations speciales. Paris, P.U.F., 1989.
K E L L E R H A L S, Jean s.a., Le style éducatif des parents et l'estime de soi des adolescents. În: Revue francaise de sociologie, nr. 3, 1992.
M O S C O V I C I, S., Psychologie sociale. Paris, P.U.F., 1984.
N E A M T U, Octavian, Cultura ca actiune sociala. Bucuresti, Editura Academiei, 1976.
N E C U L A U, Adrian, Reprezentarile sociale - o noua cariera. În: Analele Stiintifice ale Universitatii ""Al.I. Cuza"", Iasi, Seria psihologie-pedagogie, nr.1, 1992.
P E T I T A T, André, Sociologie de l'éducation. În: Jean-Pierre DURAND, Robert WEIL, Sociologie Contemporaine. Paris, Édition Vigot, 1990.
V A I D E A N U, George, Educatia la frontiera dintre milenii. Bucuresti, Editura Politica, 1988.

 

  Alte articole de la Institutul de Stiinte ale Educatiei

cursuri:
1educat.ro - portal de cursuri
    elearning.romania    Anunturi    eLearning    Stiri    
    1educat    Cursuri    Cariera    Mediul educational    Editor    Resurse    Asistent online    
 
  © AEC România, 2001-2006
www.1educat.ro

Gazduire: HostX (oferte de hosting)