1educat.ro - Primul site dedicat ofertei de formare si training  

 portalul ofertei de cursuri

  Asistent  
  1educat  resurse  Revista de Pedagogie  Educația permanenta - sugestii de actiune   
Oferta de cursuri, detaliată pe domenii
Planificarea carierei
Editor
Stiri, evolutii, legislatie, dictionar de termeni
Resurse utile pentru furnizorii de educatie
Asistent online
 

 

Articole din Revista de Pedagogie

Revista de Pedagogie este publicatie a Institutului de Stiinte ale Educatiei.
Publicarea acestor materiale în format electronic si distribuirea lor gratuit în sectiunea Resurse se realizeaza de catre 1educat.ro în colaborare cu Institutul de Stiinte ale Educatiei.

Revista electronica
Linkuri utile
eLearning
Aparitii editoriale
Stiri si evolutii

 

Educatia permanenta

 
 

Probleme de reflectie si sugestii de actiune

Dr. Ioan JINGA

Actualitatea problemei

Dacă despre educatia permanentă se discută mult si de mult, conceptul ca atare fiind întâlnit destul de frecvent în politicile educationale ale unui mare număr de tări si în programele analitice scolare, în practică ideile si solutiile preconizate de forumurile specializate ale domeniului întâmpină încă numeroase dificultăti.

Unele dintre acestea tin de cunoscuta rezistentă la schimbări a educatorilor de pretutindeni, însă cele mai multe, de mijloacele materiale si financiare, din ce în ce mai putine pentru această zonă a formării oamenilor.

Problemele se pun mai diferit, poate, în sfera pregatirii profesionale unde indivizii si agentii economici gasesc mai usor un teren comun de cooperare, deoarece exista si un interes comun: câstigul. În celelalte sfere care definesc personalitatea umana, cu multiplele ei dimensiuni si fatete, lucrurile se complica, desi de aici pornesc adesea cele mai imprevizibile implicatii (benefice ori malefice) ale indivizilor asupra colectivitatii, pe diverse planuri. Benefice, pentru ca, spre exemplu, a investi ca sa stimulezi creativitatea este profitabil nu doar pentru individ, si pentru organizatia în care el munceste si chiar pentru întreaga societate. Dupa cum a trece cu vederea unele trasaturi negative de personalitate ale (sa zicem) copiilor, înseamna îngustarea posibilitatilor de a le corecta la viitorii adulti, ale caror actiuni asupra mediului (natural sau social) pot fi malefice.

Statisticile ne atrag atentia ca la noi în tara natalitatea scade îngrijorator (la o nastere se fac trei avorturi) sau ca numarul divorturilor îl depaseste pe cel al casatoriilor, dar sistemul educativ (si nu numai el) nu se grabeste sa-si asume responsabilitati legate de pregatirea tineretului în probleme de sexualitate, cuplu, demografie.

Presa abunda în exemple de conflicte care au loc în colectivitati mai mici sau mai mari, dar problemele privind comunicarea interumana si toleranta sunt înca timid abordate, atât în scoala cât si în institutiile destinate educatiei adultilor sau în mass-media.

Unor astfel de exemplificari li s-ar putea opune fapte din care rezulta ca problemele respective nu lipsesc total nici din programele scolare, nici din cele ale institutiilor cultural-educative, nici din presa si nici de la televiziune sau radio.

Întrebarea este însa cu ce frecventa, cu ce sfera de cuprindere si cu ce efectiv? Pentru ca viata noastra cea de toate zilele pretinde mai mult ca sa poata depasi crizele prin care trece de un numar mare de ani. Ea este vizibil marcata de intoleranta si violenta, de boli nimicitoare si de suferinta, de somaj si de teama zilei de mâine, de poluarea mediului fizic si moral. Semnalele (mai brutale sau mai blânde) ne provin de pretutindeni, dar prea adesea nu le luam în seama. Nici chiar atunci când un poet (ca Romulus Vulpescu, de pilda) ne atrage, într-o maniera specifica, atentia ca:

"În fiecare zi ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare
Si nu bagam de seama ca în loc
Apare un desert de disperare".

Aceste stari de lucruri, pe care nu le putem pune doar în seama hazardului sau alinierii planetelor, ne duc cu gândul la educatie.

Desi nici ea nu este un panaceu universal, are înca nenumarate virtuti si resurse nevalorificate de parinti si educatori, de politicieni, de ziaristi, de oameni de stiinta si cultura, de societatea omeneasca însasi care, afirmam noi, cu toata convingerea , este timpul sa devina educativa, în sens constructiv, pozitiv.

Cum? Când? Sub ce forma? Sunt, desigur, întrebari la care avem obligatia sa reflectam si sa încercam sa gasim un raspuns, o solutie. Este ceea ce va îndrazni si autorul rândurilor de fata, problemele ramânând, în continuare deschise dezbaterilor, clarificarilor si, poate, formularii unor probleme din acest mereu actual domeniu al omului modern si al educatiei sale.

Necesitatea optiunii politice

Dincolo de optiunile pentru o alternativa sau alta de dezvoltare economica, în domeniul social sau militar, orice program de guvernare trebuie sa-si expuna clar optiunea si în ceea ce priveste educatia nationala.

În legea franceza de orientare în domeniul educatiei, de exemplu (Legea nr. 89-486 din 10 iulie 1989), se mentioneaza ca: "Daca scoala singura nu poate aboli inegalitatile care marcheaza viata copiilor si a tinerilor, în schimb, ea trebuie sa contribuie la egalizarea sanselor. Ea permite tuturor sa atinga un nivel de calificare recunoscut, datorita caruia îsi vor putea exprima capacitatile si vor putea intra în viata activa.

Scoala are, de asemenea, misiunea de a participa la procesul de adaptare permanenta a femeilor si a barbatilor, la evolutia sociala, tehnologica si profesionala din societate.

Sistemul educativ contribuie la dezvoltarea culturii, la difuzarea cunostintelor si la progresul tehnologiei economice" (Buletin de Informare curenta, nr.38-40, 1990, p.21).

Se precizeaza, astfel, pozitia si rolul scolii în sistemul educatiei permanente, relevând optiunea guvernului francez pentru una din tendintele înregistrate în lume, aceea ca educatia nu mai este monopolul scolii, iar scoala însasi descinde în viata, participând la solutionarea problemelor diferitelor colectivitati umane.

Si în nota de fundamentare la Proiectul Legii Învatamântului, Guvernul României afirma "statuarea principiului educatiei permanente, a modalitatilor de realizare a lui", dar o analiza atenta a proiectului, supus dezbaterii publice, nu releva cum se va materializa acest principiu în viata scolii românesti de diferite grade si care este misiunea scolii în perspectiva educatiei permanente.

Socotim, de aceea, ca optiunea politica a Guvernului României prin promovarea principiului educatiei permanente este laudabila, dar insuficient precizata într-un cadru legislativ actual spre a deveni operationala.

Apelul la specialisti (institutii sau persoane) pentru o definire clara a conceptului si a modalitatilor practice de aplicare a lui ni se pare fundamental în momentul de fata.

Subliniind continuitatea, caracterul global si integrator al educatiei permanente, prof. univ. dr. George Vaideanu considera scoala ca pe o etapa fundamentala a educatiei permanente, în care se pun bazele si se asigura deschiderile necesare pregatirii ulterioare. "Toate studiile si experientele întreprinse la nivel mondial demonstreaza ca, ceea ce nu se înfaptuieste cu temeinicie în perioada formatiei initiale, nu se va putea realiza decât foarte greu si cu mari cheltuieli mai târziu" (Vaideanu, G., 1986, p.217).

Mi se pare firesc, deci, ca într-o lege a învatamântului sa se stipuleze în mod expres ca întregul sistem de învatamânt românesc se calauzeste si dupa principiul educatiei permanente (pentru ca la baza lui stau si alte principii), relevându-se, totodata, cum se reflecta acest principiu în formularea obiectivelor, selectionarea continuturilor, a metodelor si tehnicilor de învatare, în reconsiderarea evaluarii însasi, care se cere facuta si ea, în viitor, din perspectiva educatiei permanente.

Optiunea pentru educatia permanenta trebuie sa fie exprimata clar si în programul de reforma a învatamântului românesc. Pentru ca la baza acestei reforme sta si nevoia unei mai mari deschideri a scolii spre lume, spre marile ei probleme globale. Or, cum pe buna dreptate, remarca Cezar Bîrzea într-o mai veche, dar actuala, lucrare a sa, ".......educatia care se practica astazi prezinta mai multe similitudini cu acea care se practica cu un secol în urma, decât cu cea care probabil, va fi necesara în urmatorii 50-100 de ani. Bineînteles, educatorii nu sunt singurii responsabili de faptul ca învatamântul traverseaza de mai multa vreme o stare generala de impas din care nu se va putea iesi probabil decât printr-o schimbare revolutionara prin care sa se modifice nu o articulatie sau alta a sistemului de învatamânt, ci însusi cadrul sau general de functionare" (Bîrzea, Cezar, 1976, p.16-17).

Tocmai acest cadru credem ca trebuie astfel proiectat, încât formarea initiala realizata pe o anumita treapta de scolarizare, sa asigure atât o finalitate ceruta de piata muncii si de integrarea sociala cât si o deschidere pentru continuarea pregatirii indivizilor pe parcursul vietii lor, în raport de aptitudini, interese si posibilitati.

Numai exprimata explicit si clar, optiunea în favoarea educatiei permanente va putea fi înteleasa de educatori (priviti în sens larg, deci nu doar cei din învatamânt), asigurându-se motivatia lor pentru o participare efectiva la reforma. Numai astfel, alti factori de decizie (politici, economico-financiari, culturali, stiintifici si administrativi) îsi vor reconsidera (pozitiv, speram) atitudinea fata de educatie si fata de educatorii din învatamânt si din cultura.

Obiective si probleme prioritare

La cea de a treia conferinta internationala asupra educatiei adultilor, care s-a tinut la Tokio în 1972, s-a subliniat "caracterul functional al educatiei adultilor în legatura cu viata indivizilor si nevoile societatii". (A III-a Conferinta internationala asupra educatiei adultilor, 1972, p.11).

Reamintind faptul ca acest concept, adoptat la Teheran, în 1965, a dus rapid la lansarea proiectelor de educatie functionala, finantate de UNESCO si PNUD, în raportul final se arata ca "ceea ce caracterizeaza majoritatea acestor programe nu este o interpretare strict economica" si ca "functionalitatea trebuie conceputa ca implicând integrarea alfabetizarii si a educatiei adultilor în ansamblul societatii, pentru ca sa raspunda nevoilor culturale si sociale si sa permita, de asemenea, elevului sa participe la viata societatii pe care s-o modifice din interior" (Vaideanu, G., 1986, p.217).

Problema a fost reluata în 1990, la Geneva, în cadrul unei alte conferinte internationale a educatiei, unde s-a propus chiar o strategie pentru anii '90, în acest domeniu. (La lutte contre l'analphabetisme: politique, strategie et action operationnelle pour les annes 90, 1990).

Cititorul român s-ar putea sa fie socat de sugerarea unui astfel de obiectiv al educatiei permanente în România unde, se stie, în 1989 învatamântul general si obligatoriu avea durata de zece ani, iar cca. 95% dintr-o generatie absolvea liceul, prin forma lui de zi sau serala.

Cum stau lucrurile în prezent?

Mai putin de jumatate dintr-o generatie de absolventi ai gimnaziului se afla în liceu în timp ce abandonul scolar în clasele V-VIII înregistreaza cifre îngrijoratoare.

Este firesc ca, în aceste conditii, alfabetizarea functionala sa devina un obiectiv prioritar în România, daca vrem sa nu repetam istoria si sa ne "laudam" (asa cum facem cu somerii) ca avem si milioane de analfabeti. Pentru ca, daca formularea din proiectul legii învatamântului va ramâne cea actuala (art.7 "învatamântul este general si obligatoriu pentru toti copiii si tinerii pâna la 16 ani") nu este exclus sa avem tineri de 16 ani doar cu câteva clase primare absolvite!

Pe baza concluziilor desprinse din "Retrospectiva Internationala asupra Educatiei Adultilor" (Montreal 1960 - Tokio 1972) si din discutiile purtate în cadrul conferintei, Raportul Final sugereaza participantilor un alt obiectiv care merita sa le retina atentia si celor care elaboreaza politica educatiei în România: educatia trebuie sa îmbine teoria cu practica, studiul cu munca.

Cum stau lucrurile la noi din acest punct de vedere? O analiza, chiar si sumara, ne arata ca am trecut dintr-o extrema în alta, adica de la 92,4% din elevii de liceu aflati (arbitrar si abuziv) la profile industriale, agroindustriale si silvice, la o puzderie de licee teoretice de ai caror absolventi tânara noastra piata a muncii nu prea are nevoie. De la o practica în productie ce ocupa cam o treime din planul de învatamânt (stabilita si ea fara o baza stiintifica), la ignorarea aproape totala a muncii practice, cu consecinte (individuale si sociale) usor de întrevazut.

Iata-ne deci în situatia de a-l include între obiectivele educatiei permanente si pe acesta, daca vrem sa fim realisti. Este de presupus ca optiunile politice, extrem de diverse la noi în tara, nu tin seama de concluziile unor forumuri internationale competente. Mai ales ca, în documentul la care ne-am referit, se subliniaza clar ca: "Legatura dintre dezvoltarea economica si educatie a devenit deosebit de strânsa dupa anul 1960. Pentru a reactiona contra extinderii somajului si contra deplasarii mâinii de lucru ca rezultat al evolutiei tehnice, s-a recurs în special la sistemele de reciclare profesionala; formarea la locul de munca s-a dezvoltat, iar cooperativele ca si centrele rurale de formare a cadrelor si-au extins mult activitatea lor de educatie."

Dar dincolo de aceste probleme vitale, vizând reconversia fortei de munca în raport cu noile realitati economice, printre obiectivele prioritare ale educatiei permanente trebuie sa figureze pregatirea oamenilor pentru exercitarea drepturilor constitutionale, pentru participarea la viata civica si extraprofesionala, pentru protectia mediului si pentru viata de familie, cooperare si întelegere.

Dintre problemele apreciate ca importante, cea de a IV-a Conferinta a ministrilor educatiei din tarile Europei, (Perspectives et tâches du developpement de l'éducation en Europe a l'aube d'un nouveau millenaire, 1989) mentioneaza:

  1. considerarea dezvoltarii educatiei ca o variabila independenta de dezvoltare economica, în sensul ca initiativele educative (deci si sursele de finantare) se diversifica;
  2. dezvoltarea educatiei dincolo de zidurile scolii, adica la locul de munca, în cadrul unor structuri comunitare si chiar la domiciliu;
  3. cresterea rolului educatiei în rezolvarea unor probleme sociale de larg interes, cum sunt: educatia preventiva în materie de securitate, mediu înconjurator, droguri, sanatate etc.

Raportul conferintei se încheie cu ceea ce ni se pare a fi un îndemn: "Învatamântul trebuie sa satisfaca cerintele, pe termen scurt, de forta de munca si sa contribuie la reciclarea si la reconversia cadrelor, adaptându-se la perspectivele nesigure dar apropiate, ale evolutiei stiintifice si tehnologice. Utilizarea fortei de munca cu exigentele, incertitudinile, dificultatile sale este un element determinant al politicilor educative actuale.

Secolul al XXI-lea nu mai apartine prospectivei, caci generatia care intra acum în scoala va absolvi dupa anul 2000. Este indicat sa se studieze transformarile necesare pentru a permite educatiei sa se înscrie în perspectivele vastelor transformari sociale, tehnologice, economice în curs, care vor modifica profund viata indivizilor si a colectivitatilor în activitatea lor, în timpul liber, în mediul lor socio-cultural.

Ambele (avertismentul si îndemnul) sunt de retinut ca probleme de reflectie pentru cei ce vor decide în domeniul reformei si al legii învatamântului.

Strategii si moduri de actiune

În Declaratia mondiala privind "educatia pentru toti" adoptata de conferinta cu acelasi nume, la Jomtien, Thailanda, în martie 1990, (Déclaration mondiale sur l'éducation pour tous et cadre d'action pour répondre aux besoins éducatifs de base, 1990) se propune o abordare complexa a problemei educatiei de baza, din perspectiva educatiei permanente, sintetizata în cinci orientari:

  1. universalizarea accesului la educatie si promovarea echitatii;
  2. punerea accentului pe însusirea de cunostinte;
  3. largirea mijloacelor si ariei educatiei de baza;
  4. îmbunatatirea conditiilor de învatare;
  5. întarirea parteneriatelor.

Ni se pare semnificativ - din punctul de vedere al temei de fata - faptul ca, pentru a conduce la o adevarata dezvoltare a individului si societatii, educatia de baza (pe care Proiectul Legii Învatamântului din România o abordeaza prin prisma vârstei, nu a duratei si continutului) "trebuie sa fie axata pe însusirea de cunostinte si pe rezultatele învatarii si nu pe simplul fapt de a se înscrie la un curs, de a-l urma pâna la capat si de a obtine o diploma care sa certifice acest lucru. Metodele active, bazate pe participare, sunt în mod deosebit capabile sa asigure învatarea si sa permita utilizarea plenara a potentialitatilor celor implicati în procesul de învatare. Este necesar sa se exploateze potentialul tuturor mijloacelor de informare pentru a raspunde nevoilor educative ale tuturor în domeniul social. Aceste elemente diverse (radioul, televizorul etc.) ar trebui sa alcatuiasca un sistem integrat, adica sa fie complementare, sa se întareasca reciproc si sa raspunda unor norme comparabile, ar trebui sa contribuie la instaurarea unei educatii permanente".

Dupa aceasta succinta (dar relevanta) incursiune în abordari ale UNESCO (mai vechi sau mai noi), socotim ca, în România, o strategie în domeniu ar trebui sa aiba în vedere urmatoarele:

  • Un studiu-diagnoza care sa le ofere factorilor decizionali o radiografie cât mai clara a sistemului educatiei permanente din tara noastra, pe ansamblu si pe domenii (scoala, familie, institutii cultural-artistice, mass-media, organizatii profesionale etc.) si care sa puna în evidenta (pe baza unei evaluari stiintifice si a unui set de indicatori bine alesi) principalele lui posibilitati si limite, avantaje si dezavantaje.
  • Un studiu comparat între sistemul de educatie românesc si principalele sisteme similare din Europa si din lume, la care sa se adauge orientarile si tendintele, semnalate de organismele specializate ale UNESCO.
  • Un studiu de prognoza elaborat pe baza realitatilor societatii românesti si a evolutiilor ei probabile, în perspectiva urmatoarelor doua decenii. La elaborarea acestui studiu sa fie antrenati specialisti din diferite domenii ale cercetarii stiintifice (economice, politice, socio-umane, psihopedagogice, medicale, informatice etc.), precum si agenti economici reprezentativi, îndeosebi din sfera productiei si a serviciilor.
  • Concluziile dezbaterilor, organizate la nivel national, pe teme cum sunt: educatia permanenta si curriculum-ul; relatia cultura generala-cultura profesionala (de specialitate); pozitia si rolul scolii în sistemul educatiei permanente; impactul mass-mediei asupra cerintelor de educatie si cultura ale populatiei din diferite medii socio-profesionale; relatia scoala-familie; scoala colectivitate locala; scoala-televiziune; scoala-asezaminte culturale; educatia de baza - concept, domenii de continut, forme si metode de realizare; instruirea si învatarea asistate de calculator si altele asemenea.
  • Reproiectarea sistemului de învatamânt, a finalitatilor de ansamblu si ale diferitelor tipuri de scoli si cicluri de învatamânt, reproiectarea continuturilor, a formelor si metodelor de instruire si educare, de evaluare, precum si a procesului de formare si perfectionare a personalului didactic, pe baza demersurilor mentionate mai sus.
  • Reproiectarea sistemului institutional al educatiei permanente, în special în ceea ce priveste relatiile dintre subsistemele acestuia, pentru a nu se produce repetari inutile sau blocaje si a se asigura integrarea lor în actiunea comuna de realizare a obiectivelor educatiei permanente.
  • Imaginarea unui sistem complex de motivare a cadrelor didactice si animatorilor culturali pentru a participa la reforma educatiei nationale.
  • Realizarea unor evaluari de ansamblu si pe domenii, pe durata implementarii reformei si introducerea corectiilor de rigoare.
  • Dincolo de declaratii de bune intentii, este timpul sa ne asumam si responsabilitati, emitând idei, dar sugerând si solutii realiste, ca alternative pentru adoptarea unor decizii privind strategia, pe termen lung, în domeniul educatiei.

B I B L I O G R A F I E
A III-a Conferinta internationala asupra educatiei adultilor. (Raport final). Tokio, UNESCO, 25 iunie - 7 august 1972.
BÎRZEA, Cezar, Reforme de învatamînt contemporane. Tendinte si semnificatii. Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1976.
Buletin Informare curenta, nr. 38-40, Bucuresti, Oficiul de Informare Documentara pentru Învatamânt, 1990.
Déclaration mondiale sur l'éducation pour tous et cadre d'action pour repondre aux besoins éducatifs de base (Documents de travail). Conférence Mondiale sur l'éducation pour tous, Répondre au besoins éducatifs de base, Jomtien, Thailande, 5-9 martie 1990. În: Buletinul Informare curenta nr. 36, 1990.
La lutte contre l'analphabétisme: politiques, strategies et action opérationnelle pour les années 90. Geneve, BIE, le 13 luillet 1990.
Perspectives et tâches du développement de l'éducation en Europe a l'aube d'un nouveau millénaire. Paris, UNESCO, 21-27 sept. 1988. În: Buletin Informare curenta nr. 2-3, 1989.
VAIDEANU, George, Educatia permanenta: Conceptul si incidentele educatiei permanente asupra învatamântului. În: Pedagogie (Ghid pentru profesori), Universitatea "Al.I.Cuza" - Iasi, Facultatea Istorie-Filosofie, 1986.

 

  Alte articole de la Institutul de Stiinte ale Educatiei

cursuri:
1educat.ro - portal de cursuri
    elearning.romania    Anunturi    eLearning    Stiri    
    1educat    Cursuri    Cariera    Mediul educational    Editor    Resurse    Asistent online    
 
  © AEC România, 2001-2006
www.1educat.ro

Gazduire: HostX (oferte de hosting)